Ciornei. Radu Ciornei. Radu Tudor Ciornei/ Povestiri din casa ceasului (1-6)

Povestiri din casa ceasului

Mi-ar fi greu să mă definesc prin profesie. Sau prin vîrstă. Poate mai ușor ar fi să cuantific prin prisma pasiunilor sau a oamenilor cu care am interacționat. Am absolvit Medicina, însă mi-am dat seamă că atunci, în 1998, locul meu nu era nici în dispensarul de țară în care mi-am început meseria, nici în spitalul universitar sau la catedra unde mi-am continuat-o. Am devenit cercetător din curiozitate și poet, din pasiune. Din dragoste. Acum nu mai știu dacă sunt un poet care se preface a fi cercetător sau invers. Îmi place să asemăn oamenii cu verbele, dar îi colecționez doar pe cei care se conjugă cu „a fi”.

Sapiosexual convins. Îmi plac incursiunile prin hățișurile incitante ale complexității spiritului omenesc. Mă gîndesc mereu ce bine ar fi dacă ne-am reaminti măcar de cîteva ori pe zi că suntem niște mari cîștigători ai loteriei universale, cărora li s-a permis un scurt intermezzo într-o aventură minunată a materiei între două eternități de neființă.

Povestiri din casa ceasului I

Amintirile unui ornic

Există orele focului

care ne mistuie pînă la cenușă

încet, metodic,

tăciune cu tăciune

pînă ne redenumim fosile

există alte ore ale focului

în care ardem chirciți

implorînd trupul vecin

să mai rămînă pentru

cel puțin încă un autodafe

iar aceste ore

se numesc secunde

Există orele lemnului

viu

cu frunze și flori

cu rîsete și muguri

cu speranțe…

După cum există

și orele lemnului mort

încremenit în cruce

sau în luntrea lui Caron

Există orele metalului

în care limba ți-e de plumb

după cum există și orele

aluminiului moale

ce ia forma palmelor tale

adăpîndu-se din cana

dimineții

Există orele pietrei

ascunse-n rîuri

și care totuși

cîndva se vor mișca

după cum există orele pietrei

care e doar piatră

zăvorîtă asistolic în

inimă fără sînge a muntelui

(Unii încă privesc muntele

ca pe un ceas cu ore tăcute)

Există orele pamîntului

care rodește supus

așa cum există orele pamîntului

care ne înghit

Însă despre aceste ore

eu nu vreau să vorbesc

de teama să nu supăr

limbile de moarte

ale ceasului.

Povestiri din casa ceasului II 

Amintirile unui ornic

Există ore ce se nasc așteptate

cu șampanie,halate groase,

neapărat cu focuri de artificii

și promisiuni de inel

după cum există orele nimănui

nascute cu pumnii strînși

în veceuri publice

rupte din ceasuri cu dinții

crăpați de neputință.

Există ore cuminți

cu fundițe și guvernante

cu unghiile curate

care trăiesc frumos

se casătoresc aranjat

vorbesc franceză

în fața servitorilor

(unii le zic fericite),

altele sunt orele străzii

crescute pe terenuri de sport

cu Bucegi în colțul gurii

și bere la bidoane strecurate

peste blestematele gîrduri

cu ochiuri de plasă

și paznici la poartă.

Există orele legitime

de sîmbătă seara

așa cum există

orele furate ale amiezii

de – miercuri în – delegație

urmate de ore roșii

respirînd greu

urmărind ore albastre

ascunse-n parfumul interzis

de pe rever.

Există ore furate

după cum există

ore declarate pierdute

în rugăciuni, la cafea sau

la tribunal.

Cineva îmi povestea că știe

pe un amic care a cunoscut

o oră în care murise un poet.

_Dom’le ora aia

era complet nebună

-zicea omul-

se tot duce la Bellu

și-i dă mortului

să bea, îi citește ziarele

parcă ar fi fost vinovată

că a murit ăla în schimbul ei.

_Dom’le, vă zic io

fiecare om

își are timpul lui.

Există ore

care nici măcar

nu mai au

timpul lor.

Povestiri din casa ceasului III

Amintirile unui ornic

Există orele ceasului viu

ordonate, cochete

mereu egale cu șaizeci de minute

zîmbind sigure pe bateria cu litiu

Așa cum există orele ceasului mort

prizoniere în corăbii

uitate prin poduri

redate virginității de păianjeni.

Există ore condamnate

încremenite cu un rictus mirat

de lavă pompeianului

_Moi non plus !

(unele spre crematoriu

mai murmură: doar ați promis…)

Există orele regăsite:

orele bunicii cu miros de lavandă

orele ceaiului cu esență de rom

orele păstrăvului și a privighetorilor

dar acestea sunt în tranzit

spre lumea poveștilor.

Exista orele fizicii

egale cu spațiul supraviteza

de aici fiind însă exclusă

(din oficiu)

distanța dintre două nume

ale căror ore

te privesc din spatele gardului

cu dreapta dau minutarul înapoi

iar cu stînga salută infirmierele

și întreabă resemnate:

Tu cine ești?

Tu cine ești?

Povestiri din casa ceasului IV

Există literele timpului

pipăite cu mîinile ochilor închiși

în asprimea copacului

în promisiunea vieții din ou

și în primele riduri de lîngă ochii iubitei

Există cuvintele timpului

desenate prin peșteri

murmurate de ziduri goale

sau doar plăsmuite pe chipurile

atît de schimbătoare ale norilor

Așa cum există și tăcerile timpului

care ne țin de mînă

ne privesc curioși

și ne spun: mama

sau tata

pînă cînd alunecam nevăzuți

în timpurile tăcerii

Povestiri din casa ceasului V

Există orele mele

cu bască pe ceafă

care înjură guvernul

Cu sticla de samahoanca în dreapta

(sau rachiu alb – după caz)

Speriind

Orele tale

ce trec pe lîngă mine

clipind din gene

cu batistuța la nas:

„Quelle horreur”

Există orele bolînde

ale durerilor de cap

ale bidonului de apă

– gol întotdeauna-, naiba să-l ia

și a promisiunii de duminică la prînz

„Să mor că de data asta mă las”

Privite din ușa

de orele tale cu miros de salată de vinete

sarmale și placintă cu mere

„Treci și mănîncă nesimțitule

că mai bine îți fierbeam arsenic…”

dar ora ta zîmbea din ușă

orei mele mahmure…

De aceea cred că există

orele noastre ascunse privirilor celor

născute natural de ceas

ticăite din coasta primului surîs

și a mustăcioarei mele de licean.

Ele doua se țin de mînă

doi pensionari miluind porumbei

din singura lor pîine.

Că atîta avem, știi?

doar două ore și o pîine.

Suntem săraci.

Ultima poveste din casa ceasului

Timpul m-a părăsit prin ochi

Ca printr-o sacoșă de rafie

Lăsîndu-mi ornicele

La trei fără un sfert

Te-am așteptat în fața ceasurilor

Cu apă

Cu nisip

Cu litiu

Cu speranțe

Încremenit pe verticala cadranului

Nebănuind ca El, timpul,

Mă așteptă pitit

Să-mi întind mîinile

Ca și cum te-aș lua în brațe

Urmînd să le țintuiască în cuie

La trei fără un sfert…

Autor: Radu Tudor Ciornei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *