„Urmând specificul de până acum, am revenit cu o a treia personalitate suceveană. Interviul a avut loc vineri, 26 februarie, alături de Radu Ciornei, deputat din Suceava, la bază fiind medic, cu doctorat în imunologie, la University of Kentucky. Dacă aveați unele întrebări referitoare la pandemie, la vaccin sau, poate, vreți să cunoașteți un parlamentar care ne reprezintă – atât județul, cât și țara – ați ajuns la locul potrivit! Discuția a fost foarte bogată și sper să vă captiveze și pe voi!
Povestiți-ne, vă rog: cine este Radu Ciornei?
O să vedeți și pe parcursul interviului că sunt un om care nu se ia foarte în serios, dar treaba pe care o fac e cu seriozitate. Cine sunt? Mândrul fiu al părinților mei. Mama mea, Maria Ciornei, este profesor de limba și literatura română, am avut-o la clasă în școala generală. Tatăl meu a fost jurist, un bine-cunoscut colecționar bucovinean de artă populară. Având mama profesor, pot să vă spun că, odată, am luat ceasul deșteptător din casă, l-am pus să sune în bancă, fiindcă stăteam în față, iar mama a plecat cu catalogul din clasă la jumătatea orei, crezând că se sunase. A venit înapoi din cancelarie și mi-a „ras” câteva cataloage peste cap și a rămas de pomină această întâmplare. Am crescut într-o familie de intelectuali și am învățat să citesc foarte devreme în franceză, engleză. Îmi plăceau foarte mult acele reviste în limba franceză, cu surprize, „Pif”. Am nostalgia unor amintiri foarte frumoase din apartamentul părintesc.
De asemenea, sunt medic, cercetător, doctor în imunologie, mi-am făcut studiile la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, absolvind în 1996. Îmi doream foarte mult să fiu psihiatru, dar, știți cum e, viața nu te duce exact în locul în care îți propui. Am ajuns, pe rând, asistent universitar la catedra de anatomie și anatomie clinică, din cadrul UMF Iași. Apoi, am vrut să fac cercetare și am plecat în străinătate, în urma unor examene. Mi-am dat doctoratul în imunologie, la University of Kentucky din Lexington, SUA, urmat de o bursă doctorală „Marie Currie”, în Viena. După acest periplu de 15 ani, am revenit la Suceava.
Care a fost momentul vieții în care ați realizat că sunteți făcut pentru medicină, darămite pentru imunologie?
Eu cred că momentul a fost când mi-a zis mama că trebuie să dau la Medicină, când aveam vreo 4-5 ani. Nu a fost o chemare, mie mi-a plăcut foarte mult știința și cred că de asta. Am dat la UMF când erau foarte mulți pe loc, cred că și acum e la fel, am devenit medic, dar am fost atras tot timpul de cercetare. Imunologia, fiind una dintre cele mai grele materii din facultate, nu pot spune că m-a atras atunci. Dar, în SUA, când am avut de ales între departamente, am ales, îndemnat de faptul că am găsit un mentor excepțional, profesorul Joe McGillis. Un om formidabil – cânta la saxofon, în laborator, când făceam experimente, era șeful orchestrei de Jazz al University of Kentucky. În primul rând, mi-a plăcut de el ca om și m-am îndreptat apoi spre imunologie. Asta este povestea. Nu am o poveste e genul: „Știți, de mic am vrut să înfrâng cancerul”. Mi-a plăcut să fac și eu părticica mea, acel atom de cercetare, în care spun și eu: „Uitați-vă, aici am împins știința mai departe cu un sfert de pas”.
Dacă ne uităm puțin în istorie, chiar la o căutare pe Google, vedem că există o pandemie la o sută de ani. V-ați fi așteptat la acest scenariu? Ce puteți spune despre activitatea dumneavoastră în studierea pandemiei?
Sincer, nu pot să vă zic că m-am așteptat, pentru că aceste borne istorice sunt și spontane… dar nu cred că avem destule informații să comparăm, de-a lungul umanității. Eșantionul este prea mic, din punctul meu de vedere, să facem o analiză statistică. Uitați-vă, spre exemplu, la analiza cutremurelor. Trebuia să avem cutremur mare de foarte multă vreme și încă nu l-am avut – sper să nu avem unul foarte repede, după această discuție. Nu cred că această bornă de „100” este relevantă. În pandemie, întâi, am citit foarte mult, în vremea aceea eram angajat al Universității din Suceava, în cadrul unui proiect, numit „microDIAB”. Eram curios ce se întâmplă, știți, s-au făcut tot felul de informații, că e un punct pe harta Chinei, că e o gripă, că nu ajunge. Îmi place să-mi iau informațiile din revistele de știință, nu din ziare. Și am început să înțeleg ce se întâmplă, că este un virus, care se transmite, în proporții de 99% să spunem, pe cale aerogenă. De aceea, purtarea măștii și măsurile de distanțare socială sunt extraordinar de importante.
Am început să intervin în spațiul public după o discuție cu Mihai Chira, la emisiunea sa, care a devenit virală când am spus că lămpile UV pot să rezolve foarte multe probleme și să sterilizeze atmosfera. Apoi, am fost chemat la foarte multe emisiuni, având în vedere doctoratul în imunologie, boala fiind infecțioasă, pe substrat imunologic. Oamenii au văzut că spun adevărul și nici nu-i înspăimânt, cum o făceau mulți la începutul pandemiei, dar nici nu încurajez aceste teorii ale conspirației, că virusul e legat de 5G, cipuri, vaccinare, reptilieni și alte. Este problema sociologică a omului, propagând teorii ale conspirației, crezând că are acces la secrete ale lumii și este un ales.
Am încercat să zic exact ce înseamnă această boală și vedem că începe să se adeverească tot ce spuneam. Predicțiile mele, începând cu luna mai a anului trecut, era că vom avea vaccin până la sfârșitul anului. Uitați-vă că, exact în luna decembrie, și în România am avut vaccin. Se spunea că, fiind ultimii în Europa, vom fi ultimii care primesc vaccinul. Nu, europarlamentarii noștri nu au lăsat acest lucru să se întâmple, avem procent foarte bun de vaccinare, în momentul de față, raportat la câte doze primim. În afară de informarea oamenilor, am scris și un articol științific, publicat, în luna iulie a anului trecut, într-una dintre cele mai bune reviste științifice, „Frontiers in Immunology”.
Credeți că vaccinul este eficient, chiar dacă a fost dezvoltat pe o perioadă de un an?
Da, pentru că vaccinologia nu este o chestie nouă. Noi, lumea științifică și lumea medicală, stăteam mult mai mult. Fiindcă există o criză mondială, trebuie să vii cu un vaccin foarte repede. Aceste companii farmaceutice fiind pentru profit, ei doresc să se asigure că nu există efecte pe termen lung. Până acum, la niciunul dintre vaccinurile dezvoltate nu au fost efecte pe termen lung, încât să fie interzise sau retrase de pe piață. Acesta era un orizont normal de așteptare, cel de 5 ani, la FDA, dar acum fiind acest „compassionate use”, adică trecem peste niste etape și dăm vaccinul mai devreme, fără să ne uităm în detaliu la complicațiile pe termen lung. Eu pot să vă spun, în proporție de 99,9%, că acest vaccin, a cărei tehnologie diferă – ARN mesager, care e ADN încapsulat – este sigur. Acestea sunt tehnologii noi, în care riscul este mult mai mic decât dacă luai virusul viu, atenuat, ca până acum. Evoluăm, dar și din punct de vedere medical. Gândiți-vă cât au evoluat telecomunicațiile în ultimii 20 de ani. Și lumea medicală, știința, au evoluat în același ritm.
Oamenii de 50-60-70 de ani își amintesc că aveau colegi atinși de poliomelită – o boală dizabilitantă, extraordinar de gravă. Am văzut imagini, de prin India, erau sute de copii în cârje, din cauza infecției osoase cu poliomelită. Cei ce au văzut aceste imagini nu refuză vaccinul. Oamenii care refuză vaccinarea sunt, în general, cei care au internet și cei care sunt tineri. Pentru cei fără internet, vaccinarea este o normă. Când eram medic la țară, fiecare copil era vaccinat, deci nimeni nu-și punea problema autismului. Nu este adevărat. A fost o singură cercetare, în care s-a demonstrat că datele au fost fabricate. Altă chestie interesantă despre vaccin, că provoacă autism, din cauza mercurului dintr-un compus, thimerosal – nu mai există nici un compus! Vaccinul acesta este 100% bio, este un lanț de acizi nucleici – o bucată de ARN mesager, care face celulele noastre să replice virusul, o bucățică mică, ce nu ne poate face absolut nici un rău, virusul neputându-se reproduce. Această proteină minusculă este văzută ca pe un antigen, și noi facem anticorpi. Deci este extraordinar de sigură această manevră
Trecând la alt subiect, aș vrea să vă întreb care a fost motivația dumneavoastră să intrați în politică, dar și în Parlament?
Motivația să intru în politică a venit imediat după întoarcerea în țară, în 2015-2016. A apărut acea emulație din jurul lui Nicușor Dan, care a făcut „Uniunea Salvați Bucureștiul” și a fost foarte aproape să câștige Primăria. Pe vremea aceea, Clotilde Armand a fost „controversa” din noaptea votului. Mi-a plăcut spiritul Uniunii Salvați Bucureștiul, iar, când s-a înființat partidul „Uniunea Salvați România”, m-am înscris și eu, am fost chiar membru fondator. Iar intrarea în Parlament, pe fondul pandemiei, a fost solicitantă, fiind sunat de media: televiziuni, radiouri, să lămuresc oamenii în legătură cu acest virus. Am lucrat în Celula de Criză a USR PLUS și au fost zile frumoase. Am lucrat cu niște oameni foarte inteligenți, cu europarlamentari USR PLUS și a fost o experiență deosebită.
De aceea, vreau să continui și să arăt tuturor că parlamentarii sunt politicienii de care le este lehamete tuturor. Am promis în campania electorală că vom avea un cabinet parlamentar funcțional, că toată lumea va ști unde este, că voi fi deschis oamenilor, pentru probleme. Ceea ce trebuie să facă un parlamentar e să facă și să schimbe legi, pentru că foarte puțină lume nu cunoaște îndatorirea supremă. În rest, nu parlamentarul este cel care trage apă sau canalizare pe o stradă, dar oamenii pot veni către noi și-i putem dirija când au orice fel de probleme. De aceea, am devenit parlamentar, să mai repar din această imagine îngrozitoare pe care o are politicianul român, în fața oamenilor.
Ce planuri aveți, în mare, pe viitor, în politică, dacă ne puteți spune?
Pot sa va spun. De când am candidat, planul meu inițial e unul de compensare a oamenilor care suferă de reacții postvaccinale severe, pentru că, știți, 1 la 1.000.000, să zicem, suferă de o complicație severă. Gândiți-vă, înseamnă 20 de oameni, 20 de familii în care cineva are o complicație severă. Oamenii aceștia există și trebuie susținuți de către stat, integral, prin ajutoare, suportarea cheltuielilor medicale. E cumva similar cu legea care s-a dat pentru cei ce au suferit, în urma accidentului de la Colectiv. O nouă lege a prevenției în medicină, pentru că, vedeți, cât de importantă a fost prevenția și în cadrul pandemiei – persoane cu diabet, cu afecțiuni cardio-vasculare. Un registru național al persoanelor care suferă de aceste boli este neapărat necesar.
Să mai destindem puțin cititorii , am înțeles că ați publicat niște volume de poezie. De la ce vârstă ați început să scrieți și ce anume vă inspiră?
Am început să scriu pe la 16-17 ani, dar, în mod serios, a fost, așa, o joacă, o provocare a unor prieteni. Eram cititor de poezie, dar nu le scriam. A fost un concurs de poezie și erau slabe și mi-au zis „De ce nu scrii tu unele mai bune?”. Na, în afara poeziilor verteriene, suferinde, am început să scriu, la 30 de ani, poezii romantice, romantico-umoristice, în care deplângeam starea poetului în general. Îmi place să scriu cu o autoironie mușcătoare – prea mușcătoare pentru unii, în anumite momente. Mă inspiră absolut orice, nu în sens de Vasile Alecsandri, să scriu poezii despre natură, dar natura umană, în schimb, este locul meu, locul din care niciodată nu te întorci cu mâna goală. Nu prea am mai avut timp să scriu și, chiar acum, să mă destind, mi-aș dori să public un volum nou, să văd ce răsunet va avea.
Pe lângă scris, cum vă petreceți timpul liber, comparând „atunci” și „acum”?
Înainte aveam foarte mult timp liber, într-o perioadă am avut doar timp liber. Mi l-am petrecut gândindu-mă că viața este o aventură frumoasă și trebuie să cunoști cât mai mult din locurile acestei lumi, pentru că suntem datori să cunoaștem despre această șansă unică ce ni s-a dat, să fim într-o scurtă călătorie prin viu. Ce fac? Am preocupări diverse. Mă uit la sporturi, îmi place fotbalul american și țin de mic cu Steaua. Acum este o mare dilemă: Steaua a cui e, cine e, dar, pentru mine, a rămas Steaua aceea de pe 7 mai 1986, când Ducadam a apărat 4 penaltiuri, fiind deja la 34 de ani distanță… enorm…
Și… ca deznodământ, ce doriți să ne transmiteți?
Ceea ce vă spuneam și la început: această scurtă călătorie a noastră prin viu este o minune, o întrupare a noastră. Eu o consider o minune și trebuie să fim conștienți de aceasta. Trebuie să încercăm să cunoaștem cât mai multe, să atingem cât mai multe, pentru că, vedeți, perisabilitatea existenței noastre este maximă. Și vă îndemn să fiți curioși, critici și autocritici. Nu vă luați prea mult în seamă, pentru că viața este foarte frumoasă, scurtă, și rolul pe care îl avem prin această trecere prin existență nu-l cunoaște nimeni.”
Autor: Alexandru Cojocariu