Radu Ciornei: Noi am ajuns Suedia României. Gradul de infectare în Suceava a fost de peste 60% și începe această imunizare în masă

Deputatul și cercetătorul sucevean dr. Radu Ciornei, a declarat, joi, 7 mai, la Analiza de Seară de la News Bucovina că va pune presiune pe oficialități, pentru a stabili criterii mai clare în ceea ce privește renunțarea la măsurile de purtare a măștii în aer liber, și a restricțiilor de circulație pe timp de noapte în județele cu o rată mică de infectare.

Sursa: News Bucovina

„Masca în aer liber în spații neaglomerate este o măsură restrictivă la care se apelează ultima, când ai o infectare masivă, cumplită, iar spitalele gem de oameni și nu mai ai niciun pat liber. Masca în aer liber în spații neaglomerate este ca suflatul în iaurt și se face când spitalele sunt pline”, a spus Radu Ciornei.

El a arătat că purtarea măștii în aer liber, în spații neaglomerate, nu mai este necesară

„Eu am să discut în continuare cu doamna ministru. Am discutat cu șeful de cabinet, am discutat cu un secretar de stat, vreau ca, în județele în care sunt de cel puțin patru săptămâni sub 1 la mie infectări, iar spitalele din județ sunt libere în proporție de peste 50 la sută, să se ridice măsura purtării măștii în aer liber în spații neaglomerate”, a spus deputatul.

Radu Ciornei a scos în evidență faptul că județul Suceava se află, de multe săptămâni, în scenariul verde și este de părere că gradul de imunizare depășește șaizeci de procente

„Noi ne-am și vaccinat. În primul rând, ne-am îmbolnăvit. Noi am ajuns Suedia României. Ne-am îmbolnăvit în asemenea grad încât nu mai mai sunt oameni de îmbolnăvit. Pur și simplu, gradul de infectare în Suceava a fost de peste 60% și începe această imunizare în masă, la care visează întreaga umanitate. Imunizarea în masă se poate face ori prin infectare, ori prin vaccinare, ori amândouă – graficul epidemiologic ne arată că suntem în acest moment”, a spus deputatul sucevean.

Acesta continuase zicând că cele două restricții, circulatul pe timp de noapte și purtatul măștii în aer liber, sunt puse arbitrar și nediscriminatoriu

„Vreau să merg la domnul Arafat și să-l întreb la ce incidență, care sunt factorii pe care trebuie să-i îndeplinesc ca să ridice măsura purtării măștii în aer liber. Răspunsul trebuie să fie niște cifre și nu „când consider eu””, a menționat Radu Ciornei.

El a mai declarat că răbdarea sa a atins cote maxime, deoarece nu există niște criterii de impunere și ridicare a măsurii de purtare măștii în aer liber ce se bazează pe cifre epidemiologice

Deputatul Ciornei precizase că va relua aceste demersuri de săptămâna viitoare, după ce trec Sărbătorile Pascale. „Vehemența mea va crește cu mai mult de 200 la sută”, a mai adăugat demnitarul.

Radu Ciornei a mai apreciat că în județul Suceava rata de vaccinare la populația existentă efectiv este de peste 20 la sută pentru că actualele calcule se fac la o populație de peste 730.000 de locuitori, fără să fie scoși din calcul sucevenii aflați la muncă în străinătate.

Radu Ciornei a mai transmis faptul că, în județul Suceava, rata de vaccinare este de peste 20%, fiindcă actualele calcule sunt făcute la o populație de circa 730.000 de locuitori, inclusiv sucevenii care muncesc în străinătate.

Sursa: News Bucovina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *