Pastilele Strepsils ar putea diminua infecțiozitatea (2020)

Strepsils

„De la începutul pandemiei, lumea științifică e în căutarea celor mai eficiente tratamente împotriva noului coronavirus. În ultimele luni, medicii au descoperit noi și noi medicamente banale și ieftine, precum Strepsils, care, administrate pacienților cu COVID-19, au avut efecte de-a dreptul miraculoase.

Remdesivirul, dexametazona ori azitromicina, prezente și în pastilele Strepsils, sunt doar câteva dintre medicamentele cu care au fost tratați pacienții și care au dat rezultate.

Studiul citat de specialistul român este susținut și de dr. Radu Ciornei, specialist în imunologie, microbiologie și genetică moleculară, cercetător la Universitatea Suceava. Radu Ciornei spune că acest tip de pastile, ca Strepsils, ar putea fi folosit cu succes de cadrele didactice, dar și preventiv, când apare suspiciunea infectării cu noul coronavirus, pentru a stopa gradul de infecțiozitate.

“Pastilele dezinfectante pentru gât, cum ar fi Strepsils sau Cepacol, dar și altele, de fapt substanțele active din pastile, pot dezinfecta temporar gâtul și oro-faringele unei persoane care trebuie să vorbească foarte mult, cum este profesorul. Dacă profesorul este infectat, el e principalul aducător de virus în atmosfera clasei, pentru că el vorbește cel mai mult. Această pastilă acționează ca o barieră. Nu se recomandă la nivel de Organizație Mondială a Sănătății, dar am văzut studii. Pot modifica concentrația de viruși din oro-faringele unei persoane, pentru că asta este substanța – este antibacteriană, antivirală și antifungică”,  a spus, la Medika TV, cercetătorul sucevean Radu Ciornei.”

Sursa: Medika TV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *