Dacă aș fi fost întrebat acum 20 de ani: „Care ar fi concepția pe care, printr-o manevră magică, psiho-neurochirurgicală, aș îndepărta-o din mentalul colectiv al poporului român?”, aș fi răspuns imediat: „Merge și așa!”.
Însă anii ce au urmat mi-au demonstrat că nu legiunile de Gică și Dorel ce se pricep la toate și, de fapt, la mai nimic, sunt boala ce roade insidios fibra morală a României.
Furtul și complicitatea tacită a celor ce sunt dispuși să închidă ochii, dacă le iese și lor ceva, aceasta, cred eu, este cancerul ocult, ce erodează constant orice încercare de redresare morală a națiunii.
Cred că afirmațiile: „Să fure, dar să ne dea ceva și nouă!” sau „A furat, dar a și făcut!” sunt simptomele sifilisului moral congenital moștenit, ca națiune, din vremea comunistă.
Atunci, oricine putea, fura, fura de la Colectiv, de la fabrică, de pe câmp, de la orice loc de muncă.
Deveniseră un soi de haiducie, de datorie de onoare aceste furturi, ce sabotau, cumva, mașinăria comunistă, într-un mod satisfăcător pentru dizidenții ce rezistau prin ciupeală și ciordeală.
Cu nostalgie, votanții în vârstă povestesc despre trocul ce avea loc între cei de la carne, de la legume-fructe, fabrica de confecții, de bere, de încălțăminte.
Eheeei, dragii moșului, ce vremuri… Mi-e greu să critic, mi-e și mai greu să judec dar, fiindu-mi imposibil să iau un măr de pe o tarabă fară să îl plătesc, îmi este greu să rezonez cu aceste amintiri.
Cred că a venit vremea să înlocuim aceste racile morale cu singura atitudine ce poate să ne scoată din gaură: „Orice ar fi făcut înainte, dacă fură, să intre în pușcărie și să plătească pentru faptele sale!”.
Cu toate că poate sună ultra Stângist, îmbogățirea fără justă cauză, fară acoperire în muncă, este impardonabilă într-o societate sănătoasă.
Orice ne-ar promite hoții ce se oferă să împartă prada cu noi, răspunsul trebuie să fie unul singur: „La pușcărie, ticăloșilor! Fără hoție nu numai că ajungem departe, dar și cei de departe ar putea să revină mai aproape de noi!”