Mi-a plăcut cartea și mi-au plăcut cărțile
Debutul oricărui ciclu școlar este dătător de speranță, e o perioadă de primenire și bucurie, indiferent de vârsta pe care o ai.
Este uriașă diferența dintre ce este și ce ar trebui să poată oferi această țară copiilor ei, la fel de mare este și speranța pe care o avem în ei. Mult succes, dragi copii!
Dragi dascăli, copiii traduc lumea fizică în cuvinte, apoi cred acele cuvinte, fiți buni și calzi cu cei care așteaptă lumină de la voi!
Lecția
“Cu o inimă de cretă se poate desena
visul răsăritului despre o dimineață
Unu și cu unu fac doi
Ce poet de patru bani e ăsta
îmi veți zice pe bună dreptate
unu și cu unu fac doi
veți repeta în fața monitoarelor de nu știu cîți inchi
bun
unu și cu unu fac doi
doi și cu doi fac patru
patru și cu….pe la 256 deja devine dificil
e timpul să ne oprim
Luați o inimă de cretă
azi desenăm visul răsăritului
despre o dimineață.”2004-09-02 Radu Tudor Ciornei