Astăzi justiția a anunțat redeschiderea dosarului ce privește groapa de gunoi de la Pojorâta
Precum alte mistere ale umanității, această groapă a apărut din neant. Pe oricine întrebi dintre cei care au fost la putere în acea perioadă, ți se va spune că avizele au fost date de ceilalți iar ei sunt curați ca o lacrimă de copil în Sfânta zi de Paște. Încet, încet, Județul Suceava se apropie de numărul minunilor lumii antice, aici punând în calcul și odioasa Casă a Corpului Didactic, cocoțată la fel de misterios pe un deal, fară niciun fel de noimă, sau parcul tehnologic, ce se transformă în fiecare an în altceva.
Sperăm că această operă bufă a nerușinării și a minciunii, jucată de toți cei care au dat avizele strâmbe pentru groapa de gunoi, va fi descifrată, cândva, de către justiție
Nu cred că e hazardat faptul să credem că justiția va rezolva parțial acest dosar cam pe la Sfântul Așteaptă în 2027, la Paștele Cailor din 2029, urmând ca pronunțarea finală să se facă la Calendele Grecești din 2030. Sper din toată inima ca justiția să mă contrazică, să îi pună la plată pe toți actorii implicați în această rană deschisă în inima Obcinelor Bucovinei. Până atunci, USR rămâne ferm pe poziția pe care a avut-o de la începutul acestei crize: nicio mașină de gunoi nu va ajunge la groapa de gunoi din pasul Mestecăniș!
Tuturor celor care ați achiesat la această idee genială, iar apoi ați intrat într-un concurs de pasat responsabilitățile și de dat niznai din umeri, vă spun din inimă, alături de toți cetățenii județului, și nu numai: Să vă fie rușine!
Autor: Radu Ciornei