Dr. Radu Ciornei: Vaccinarea este modul prin care vom ieși cât mai bine din această pandemie. Sper ca în vara acestui an toate măsurile care ne-au supărat pe toți să devină doar o amintire urâtă

Deputatul USRPLUS de Suceava dr. Radu Ciornei, membru al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților a făcut, marți, un apel în favoarea vaccinării anti-COVID-19 arătând că, alături de măsurile de protecție aceasta este metoda prin care se va putea ieși din această criză sanitară.

Dr. Radu Ciornei a spus în cadrul emisiunii Subiectul Zilei de la News Bucovina că este incompatibilă profesiunea de medic cu refuzul vaccinului.

„Nu putem să ne jucăm. Noi trebuie să dăm un exemplu”, a spus Ciornei.

Deputatul sucevean a arătat că din informațiile pe care le are, la Suceava medicii se vaccinează în număr mare.

„Este adevărat că personalul medical, luat pe total, nu are un procent foarte mare așa cum ne-am dori, dar aceasta este din cauza refuzului unor asistente medicale și infirmiere. De aici procentul scade vertiginos”

a explicat dr. Ciornei.

Parlamentarul sucevean a argumentat că este necesară vaccinarea populației și a exemplificat cu statul Israel, care face absolut orice pentru a-și salva un singur om, și care acum își vaccinează într-un ritm foarte accelerat populația.

El a vorbit de un asalt al non-vacciniștilor și a combătut toate temerile ridicate de aceștia, arătând că nu s-au constatat reacții secundare și că la cele circa 30.000 de vaccinări făcute în țară au fost doar câteva reacții alergice ușoare

„Într-adevăr, reacții post-vaccinare severe există. Ca stat trebuie să facem o lege prin care absolut oricine suferă reacții post vaccinale severe, acea persoană și familia ei, trebuiesc ajutate să treacă peste absolut toate aspectele financiare și medicale ale acestui om. Complicațiile post vaccinale există. Unul la 100.000 sau unul la un milion”

a spus Ciornei.

El a menționat că sunt tot felul de voci care se ridică și pun atitudinea anti-vaccinistă lângă botniță și libertate.

Deputatul sucevean consideră că rata de vaccinare în țară va crește vertiginos dacă în vară țările europene vor solicita ca persoanele care vor să le viziteze țara trebuie să fie vaccinate.

„Dacă în vară țările europene vor cere vaccinare la intrarea în țară, să vedeți cum se vaccinează toți românii”, a spus Ciornei care crede că UE poate să decidă că nu se pot primi oameni dintr-o țară în alta fără vaccin.

Dr. Radu Ciornei a arătat că are speranțe că populația va înțelege că vaccinul este cel care îi apără de boală și că nu-i înțelege pe unii medici care spun că vaccinul nu e bun și că nu sunt cobai ca să se facă pe ei experiențe.

„Toate datele până acum arată că apar anticorpii. Riscurile majore nu sunt. Avem reacții anafilactice ușoare, recții alergice. Nu este un vaccin nou. Virusul este cunoscut. Tehnologia de vaccinare este cunoscută”, a spus Ciornei care a menționat că în situația actuală nu se poate aștepta să se vadă cum acționează vaccinul pe o perioadă de cinci ani.

„Nu avem timp de așteptat cinci ani. Au murit oameni cunoscuți în jurul nostru. Să ne vaccinăm pentru că complicațiile sunt severe. Pe lângă protecția personală, vaccinarea este modul prin care vom ieși cât mai mulți și cât mai bine din această pandemie. Sper ca în vara acestui an toate aceste măsuri care ne-au supărat pe toți să devină doar o amintire urâtă”

 a spus Ciornei.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *