Așa mă întrebam în 2002 și, chiar dacă am găsit o parte din răspuns, consider că importantă rămâne întrebarea „Ce datorie am eu față de România?”.
O parte din gândurile de mai jos au evoluat, unele au rămas însă dureros de actuale. Corupția, minciuna, pervertirea, tineri care pleacă, diplome cumpărate, doctorate plagiate, sunt pecingini de care, parcă, nu ne mai putem scutura.
Cum sunt eu acum?
A rămas la fel de vie și pulsatoare dorința de a avea o țară în care se trăiește decent și frumos, o țară în care fondul domină forma și în care valoarea competențelor se integrează în societate organic, într-un schimb biunivoc.
După aproape 20 de ani, sunt acasă și simt mai acut ca oricând întrebarea inițială, o simt cu determinarea și liniștea omului care știe că poate schimba ceva și pentru ceilalți.
Eu,Tu și EA
article [ Internet ]
by Radu Tudor Ciornei
2002-08-14
„Am recitit deunăzi editorialul în care tinerii și „hemoragia” lor erau citate printre cauzele pentru care țara se duce de râpă. Preluată de la JFK, acea replică celebră: „Nu te gândi ce poate face America pentru tine, ci ce poți face tu pentru America”, a fost adaptată unui context mioritic.
De acolo s-a născut întrebarea mea: Ce datorie am eu față de România? […]
Am crezut în puterea României de a face pasul către o societate a valorilor. O societate, nu lipsită de corupție, minciună, politicianism și meschinărie (pentru că aceste trăsături se regăsesc mai mult sau mai puțin în toate democrațiile vestice), dar măcar o societate în care valoarea să iți asigure o existență decentă. Decentă, mă refer la lipsa grijii zilei de mâine, la posibilitatea de a face o vacanță normală de 2 ori pe an, la accesul la cultură (cărți, filme etc.), la o viață lipsită de grija banilor pentru mâncare (vai!) sau pentru cheltuieli de regie. […]
Pervetirea, pauperizarea, demonizarea celor care ar fi trebuit să fie modelele unui popor, ne-au aruncat într-o epocă de piatră a moralei, în care deviza este „scapă cine poate”. Tinerii, care se spetesc învățând, încercând să intre în elita profesională a unei nații, învață pe pielea lor că valoarea nu este ceva care se caută și nici nu se vinde bine. În ultimii ani, capacitatea și bacalaureatul se cumpără. Examenele din facultate se cumpără, la modul că plătește careva pentru notă maximă, dar pune condiția ca restul să ia sub 7. […]
Cei care pleacă definitiv, pleacă de silă, pleacă cu noduri în gât, lasând prieteni, familie și amintiri într-o țară în pradă. Nu îi poate judeca și condamna absolut nimeni. Ajung în toate colțurile lumii, unde oamenii cântă, fac pălincă, zacuscă și grătare, vorbesc și se îmbracă romănește. Aveau alternativa mizeriei, a șomajului, a rânjetelor mieroase din 4 în 4 ani, iar, între timp, intoxicare cu rachiu ieftin și drog cu diagonală cât mai mare. Chiar pe undeva spiritul românesc este mai viu în comunitățile de aiurea decât în patrie. […]
Ar fi fain de vorbit cu cei care vin aici pe site, dacă a plecat vreunul de foame.
Nu vreau să pară ce spun o pledoarie pro domo. Eu sunt în USA, la studii, pot reveni acasă în 6 luni, 1 an, 5 ani, sau doar în vizită. Ține doar de mine. Nu sunt nici rezident, nici cetățean străin. Sunt la fel de român ca și majoritatea celor de aici. Numai că, în loc să studiez la Cluj, de exemplu, studiez la Lexington KY.
În România, și social, și material, și uman, eram mult mai liniștit decât aici. Am plecat pentru știință. Pentru ceva ce România nu îmi putea oferi în acel moment dat, starea cercetării științifice în țară.
Am acumulat experiență și în cercetare, și în predare. Dacă Universitatea mea m-ar contacta și mi-ar spune: „Hai, vino înapoi, vrem să pornim la drum nou. Avem nevoie de tine.”, poate că aș veni înapoi. Dar să se coboare EI să mă contacteze, nu se vă întâmpla nici dacă va îngheță iadul. […]
În loc să trezim sentimentul moralei și al patriotismului în tineri, mai bine aruncăm „grenadele lacrimogene” în cei ce pot să schimbe ceva, să facă un program real de păstrare a valorilor în țară. Tinerii, vrem, nu vrem, sunt un barometru sănătos al supraviețuirii. Nu mai vor să se sacrifice pentru nimic să ofere capital uman, moral și, în final, voturi. Că vor fi categorisiți la agape cu tricolor și însemne de partid drept „șobolanii care părăsesc corabia”, cred că puțin le va păsa. Unii, în câțiva ani, vor jura pe un alt steag, iar copiii lor li se vor adresa acasă în altă limbă, când le vor cere bani de buzunar. […]